Dacia a dezvăluit noul Jogger Hybrid. Astfel, cea mai versatilă mașină din oferta producătorului autohton devine și primul său hibrid.
Dacia a dezvăluit recent specificațiile noului Jogger Hybrid 140, primul său model care va folosi un propulsor hibrid. „Cea mai accesibilă mașină de familie hibridă de pe piață”, va fi disponibilă începând cu luna ianuarie a anului 2023, iar prețurile au fost afișate, scrie Carscoops.
Într-adevăr, prețurile au fost dezvăluite, deocamdată pentru piața din Franța. Noul Jogger Hybrid are un preț de pornire de 24.600 de euro. În Franța, versiunea de bază a lui Jogger costă 16.990 de euro, deci vorbim aici de o diferență de peste 7.600 de euro. În România, cel mai ieftin Jogger are un preț de pornire de 16.490 de euro. Deocamdată, nu avem prețuri pentru Jogger Hybrid în configuratorul pentru România.
Din punct de vedere estetic, Jogger Hybrid nu se diferențiază prin nimic, comparativ cu modelele standard, cu excepția emblemei de pe hayon. Bineînțeles, mașina beneficiază de noua identitate de brand pe care Dacia a introdus-o pe toată gama sa de modele. Aceasta constă într-un nou logo, o paletă de culori actualizată, dar și ornamente care au primit alte finisaje.
La interior, Jogger Hybrid primește un tablou de bord digital cu dimensiunea de 7 inch. Acesta este disponibil doar pe varianta hibridă și afișează date despre baterie și fluxul de energie.
Din punct de vedere mecanic, mașina folosește un motor de 1,6 litri pe benzină și două motoare electrice, dintre care unul este folosit ca demaror-generator de înaltă tensiune. Motorul termic produce 90 CP, iar cel electric dezvoltă 50 CP, pentru o putere totală de 140 CP.
Bateria are o capacitate de 1,2 kWh și este amplasată în locul roții de rezervă, deci nu va mânca din spațiul pasagerilor. Dacia spune că frânarea regenerativă și capacitatea înaltă de recuperare a energiei a baterie de 1,2 kWh oferă posibilitatea de a rula în oraș în mod 100% electric până la 80% din timp. Conform celor comunicate de producător, Jogger Hybrid poate parcurge peste 900 de kilometri cu un singur rezervor.
Comenzile se vor deschide în luna ianuarie, iar primele comenzi vor fi livrate în luna martie a anului 2023.